Era o casă veche, cu etaj şi mansardă, gata să cadă pe ea. Zidurile erau ştirbe, cărămizile se arătau obscene, tencuiala se topea văzând cu ochii. Nu-ş-cum dracu’ rezista şandramaua asta, m-inchipuiam că dacă trece vreun tramvai tropăind o dărâmă la primu’ ţignal. Dar tramvaiul nu mai trecea de 15 ani pe acolo. Căţaua Leşinată locuia la parterul clădirii – acum, după atâta timp am o oarecare indulgenţă faţă de ea, nu a căzut, nu a rănit pe nimeni, acolo doar alcoolul ucide – de fapt trăia într-un parter adâncit cu un metru sub pământ – eh, soarta ironică, îi obişnuia din vreme pe beţivi cu glodul – Căţaua asta era o bodegă dată naibii…
Era în preajma Crăciunului, afară era aşa şi aşa, încă se mai putea bea o ladă de bere fără să faci ţurţuri la naretă. Am pătruns în templul pierzaniei şi soarta mea a fost bătută în cuie. Înăuntru se ascultau chansonete franţuzeşti, aproape în surdină, oricum părea că toată lumea e de acord cu Edith care nu regretă nimic.
Erau circa 10 persoane înăuntru, douăzeci de ochi tulburi – aşa am crezut prima dată, mai târziu am aflat că mă înşelam cu aproape 3 – şi fiecare îşi vedea de treaba lui cu o migală sfântă. Nu vorbea nimeni, însă era o splendoare să-i vezi, ca la un semnal ridicau toţi paharele şi sorbeau două înghiţituri mici, după care le aşezau pe masă, se auzea un singur gâl şi un singur clap… şi totuşi exista o comunicare, o simţeam, plutea în aer.
Ştiam că e un moment solemn, însă mi se uscase al naibii gâtlejul, amiba mea din stomac cerea să fie stropită, stropită tot mai tare pe măsură ce creştea. Fără să mai aştept, m-am insinuat ca o vorbă dulce lângă bar, cu suficient tupeu şi ceva biştari să iau două beri, mie şi tovarăşului meu. Barmanul, un tip scund şi gras, cu barbă şi musteţi încărunţite, hâtru la muie şi cu un defect la ochiu’ drept, o pată albă, mi-a făcut semn să tac.
„Stimaţi comesenii mei! E aproape sărbătorile Crăciunului, aţ’ muncit cu drag anu’ ăsta, fiecare cum aţ’ putut, şi la noi ca la orce firmă de respect dăm prima. Uite tenc’şoru ăsta dă cocardei e pentru voi, treceţi pe la bar la nea Gelu să vă facă porţie. Io nu poci sta că am de produs, da’ sărbăutori fericite!” | Era una vecchia casa, con piano e sottotetto, pronto a cadere su di esso. Le pareti erano sdentata, sembrava mattoni sporchi, intonaco visibilmente fuso. I non-come sto cazzo resistere şandramaua questo, ho immaginato che se passa un tram qualsiasi battere un collasso a questo primo Holler. Ma la fermata del tram 15 anni passati da. CATA Faint abitava al piano terra - ora, dopo tanto tempo ho una certa indulgenza verso di lei, non è caduta, non ha fatto male a nessuno, non uccide solo alcol - in realtà ha vissuto in un piano terra uno metro più in profondità nel terreno - eh , destino ironico, ha usato gli ubriachi di tempo con il fango - era una cantina Cata inferno ... Era intorno a Natale, tranne che era così e così ancora potuto bere una cassa di birra senza fare ghiaccioli in Naret. Siamo entrati nel tempio del destino e il mio destino è stato fissato nella pietra. Chansonettes francesi All'interno ascoltato quasi in sordina, ma tutti sembravano essere d'accordo con Edith, che non fa rimpiangere nulla. C'erano circa 10 persone all'interno, venti occhi turbati - così ho pensato la prima volta che ho poi appreso che mi sbagliavo di circa il 3 - e ognuno per la propria attività con una attenzione santa. Nessuno parlava, ma era uno splendore vederli come un segno alzato tutti i vetri e bevuto due sorsi, poi metterli sul tavolo, sentì una singola gal e un singolo applauso ... eppure vi è una comunicazione, un sentito, era nell'aria. Sapevo che era un momento solenne, ma la mia gola era secca come l'inferno, la mia ameba stomaco necessario per essere spruzzato, spruzzato più forte man mano che cresceva. Senza aspettare, ho insinuato che una parola dolce accanto al bar con abbastanza coraggio e qualche soldo per ottenere due birre, io e il mio compagno. Il barista, un corto, ciccione con la barba grigia e musteţi, pompino spiritoso e un difetto di Ochiu 'come una macchia bianca, mi salutò in silenzio. "Cari miei compagni! E 'quasi vacanze di Natale, a' lavorato con il drag prossimo anno che ciascuna di queste a 'poteva, e per noi come noi rispettiamo ditta orce prima. Guardate distintivi tenc'şoru che danno a voi, andare al bar per farvi nea porzione Gelu. Io non sto storpio prodotto Io, sì sărbăutori felice! " |